
- Instructor: Croitoru Gabriel
Cuptorul pentru tratamente termice este un cuptor electric cu încălzire rapidă, utilizat atât pentru realizarea operațiilor de încălziri controlate și a tratamentelor termice la temperatură de maxim 1100 °C, cât și pentru difuzia unor impurități în material. De asemenea, acesta poate fi utilizat la sintetizarea unor materiale sau aliaje metalice.
Cuptorul include un tub de cuarț cu diametrul de 125 mm și lungimea de 1400 mm. La ambele capete, tubul de cuarț, are câte o pereche de flanșe pentru cuplarea la pompa de vid preliminar și la gaze purtătoare / termocuplu. Temperatura este controlată astfel încât să aibă o stabilitate foarte mare pe un palier larg și să asigure o creștere sau descreștere a temperaturii cu ± 1°C. Zona de încălzire este de 800 mm, rata de încălzire de 20 °C/min, iar controlul temperaturii se poate face atât manual (prin programarea temperaturii cu ajutorul regulatorului din cutia electronică), cât și automat folosind calculatorul din dotare.
Parametrii programați (temperatura și timpul), dar și presiunea sunt afișate digital. De asemenea, display-ul afișează timpul pentru fiecare palier. Cuptorul se poate programa pentru oprire automată ce este anunțată prin semnalizare sonoră, însă permite oprirea încălzirii la orice moment. Acesta este prevăzut cu un microcontroller de tip PID cu protecție și alarmă la supraîncălzire.