În data de 28 septembrie 2010, Universitatea „Valahia” din Târgoviște a semnat contractul de finanțare al proiectului cu Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică. Proiectul a fost selectat spre finanțare în cadrul competiției POSCCE-A2-O2.2.1-2009-4, are o valoare totală de 57.971.600 LEI și se va derula pe o perioadă de 36 luni.
Obiectivul proiectului este acela de a construi în campusul universitar un institut de cercetare cu 20 de laboratoare (36 spații nou create) și de a-l dota cu infrastructură de cercetare de cel mai înalt nivel, în domeniul energiilor regenerabile, al produselor și proceselor inovative. Activitatea institutului se va concretiza în dezvoltarea de materiale, dispozitive și sisteme cu aplicabilitate în producerea energiei regenerabile și integrarea acestora în clădiri, pentru creșterea eficienței energetice și reducerea consumurilor de materii prime și combustibili.
Proiectul va conduce la creșterea capacității de cercetare-dezvoltare la nivelul Regiunii 3 Sud-Muntenia și la întărirea competitivității cercetării științifice românești la nivel european.
Referințe:
Proiect cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională
Aria tematică a proiectului: 3. Energie
Codul UNESCO al proiectului: 3322.05 Surse neconvenționale de energie
Cod competiție: POSCCE-A2-O2.2.1-2009-4
ID proiect: 916
COD SMIS: 14687
Contract: 250/28.09.2010
Obiectivul general
Obiectivul general al proiectului este să aducă la cel mai înalt nivel european infrastructura şi activitatea de cercetare-dezvoltare din cadrul Universităţii Valahia din Târgovişte în domeniul energiilor regenerabile, produselor şi proceselor inovative, prin dezvoltarea laboratoarelor din Institutul de Cercetare Ştiinţifică şi Tehnologică Multidisciplinară, implicit dotarea acestora cu tehnologie state of the art. Activitatea ICSTM se va baza pe dezvoltarea de materiale, dispozitive şi sisteme, aplicate în producerea de energie regenerabilă, cât şi pe integrarea acestora în clădiri, prin creşterea eficienţei energetice şi reducerea consumurilor de materiale.
Scopul proiectului
Scopul proiectului este dezvoltarea Institutului de Cercetare Ştiinţifică şi Tehnologică Multidisciplinară - ICSTM, pentru creşterea capacităţii de cercetare-dezvoltare (CD) la nivelul Regiunii 3 Sud-Muntenia cât şi pe plan naţional, precum şi a competitivităţii cercetării ştiinţifice romaneşti la nivel european. Proiectul îşi propune dezvoltarea infrastructurii de CD prin fundamentarea cadrului, instrumentelor şi resurselor necesare activităţilor de cercetare, consultanţă, servicii şi formare a resurselor umane înalt calificate, pentru consolidarea parteneriatelor cercetare/învăţământ şi industrie în domeniul strategic al energiei, transferabile către mediul economic. Dezvoltarea institutului implică reunirea resurselor într-un spaţiu comun, dotat corespunzător activităţilor de cercetare, ce asigură evitarea redundanţelor şi utilizarea eficientă a infrastructurii. Dezvoltarea institutului şi afirmarea sa ca entitate de excelenţă implică şi concepţia unui cadru dinamic de formare a tinerilor prin şi pentru cercetare cât şi atragerea cercetătorilor valoroşi din ţară cât şi din străinătate.
Obiective strategice
Pentru realizarea scopului propus, se definesc următoarele obiective strategice:
1. Creșterea performanței, transferabilității și vizibilității activităților de cercetare dezvoltare inovare CDI în domeniul sistemelor bazate pe energie regenerabilă pentru o dezvoltare durabilă, cu scopul ridicării nivelului de competitivitate și integrarea deplină în Spațiul European al Cercetării Științifice;
2. Dezvoltarea și extinderea ofertei de cercetare avansată, consultanță și servicii de cercetare inovare către mediul economic, în domeniul energiei durabile, pentru creșterea competitivității cercetării științifice și a mediului economic/industrial din Regiunea 3 Muntenia;
3. Asigurarea unui mediu competitiv de cercetare științifică și educație prin și pentru cercetare, la nivelul standardelor europene, pentru formarea și atragerea resurselor umane înalt calificate, capabile să dezvolte activități de cercetare avansată în institut, în alte entități CD, precum și în mediul economic.
Obiectivele operaţionale
1. Proiectarea şi amenajarea spaţiilor noului institut pe baza conceptului „clădire pasiva cu inteligenţă integrată” (Zero-energy Integrated Building Inteligence – zIBI) utilizând modele tehnologice ce se regăsesc implementate la institute de prestigiu (Fraunhofer ISE, NREL, etc). Se vor considera următoarele elemente: implementarea sistemelor de energie regenerabile, spaţii cu consum şi pierderi de energie reduse, management energetic integrat;
2. Dotarea cu echipamente state of the art, modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii de cercetare competitivă la nivel european şi cu grad ridicat de unicitate la nivel naţional, capabilă să susţină cercetarea de excelenţă în domeniul energiei regenerabile;
3. Conceperea şi implementarea unui sistem de management al resurselor vizând atingerea unui grad ridicat de utilizare al infrastructurii, incluzând atragerea de beneficiari din spaţiul cercetării şi din mediul economic, cu precădere din regiune şi de la nivel naţional;
4. Dezvoltarea unei interfeţe active de promovare la nivel internaţional, naţional şi regional a proiectului. Diseminarea pe plan internaţional a potenţialului CD de care va dispune UVT, în vederea intensificării participării la Programul Cadru al UE, prin atragerea de cercetători străini şi prin întărirea parteneriatului ştiinţific pe care UVT l-a stabilit deja cu următoarele reţele europene: Energy Materials Working Group EuMaT, European Photovoltaic Technology Platform şi European Network of Excellence DERlab;
5. Promovarea în regiunea 3 Sud Muntenia a potenţialului CD de care va dispune UVT, în vederea utilizării în comun a resurselor, întăririi legăturii între industrie, cercetare şi educaţie, pentru o mai bună cooperare în domeniul inovării, pe direcţii cerute de piaţă şi de strategia de dezvoltare regională.
Direcţii de cercetare
Surse Regenerabile de Energie (SRE)
L01 - Celule și Module Fotovoltaice
L02 - Generatoare Termo-Electrice și Termo-Solare
L03 - Micro-Hidro-Turbine și Micro-Generatoare Eoliene
L04 - Biocombustibili
L05 - Proiectare, Modelare și Simulare în SRE
L06 - Materiale utilizate în conversia energiei
L07 - Stocarea energiei regenerabile
L08 - Sisteme electrice și electronice utilizate în SRE
L09 - Sisteme mecanice și automatizări utilizate în SRE
Direcția de cercetare: Dezvoltare durabilă utilizând SRE - Impactul asupra mediului
L10 - Caracterizarea fizică și structurală a materiei
L11 - Caracterizarea chimică și biologică a materiei
L12 - Monitorizarea calității mediului
L13 - Tehnologii neconvenționale în protecția mediului
Direcția de cercetare: Producția și distribuția energiei din surse regenerabile
L14 - Integrarea în clădiri
L15 - Conversia energiei în sisteme conectate la rețea
L16 - Sisteme autonome și management energetic
L17 - Eficiență și siguranță energetică
L18 - Sisteme pentru gestiunea energiei în rețele inteligente distribuite
L19 - Tehnologii software în proiectarea sistemelor în SRE
L20 - Managementul și analiza economică-financiară a sistemelor energetice
Proiectul prezintă trei componente majore:
1. Construcţie clădire nouă pentru cercetare dezvoltare (CD)
2. Achiziţionare echipamente, active corporale pentru CD şi necorporale
3. Promovarea pe scară largă, pe plan naţional şi internaţional a capacităţii CD a UVT dobândită prin proiect.
Clădirea se compune din 4 zone diferenţiate funcţional şi volumetric:
a) zona de laboratoare;
b) zona de birouri administrative, săli de întrunire, spaţii de destindere;
c) amfiteatrul;
d) acoperişul terasă.
Suprafaţa construită: Sc = 2240 mp
Suprafaţa desfăşurată: Sd = 7250 mp
Arhitectura clădirii a fost aleasă ca să poată fi utilă scopului propus. Clădirea principală cuprinde trei zone cu funcţii diferite. Prima zonă va cuprinde un amfiteatru pentru diseminarea rezultatelor cercetării, pentru congrese şi conferinţe naţionale şi internaţionale. A doua zonă va cuprinde birouri pentru activitatea de management a proiectelor de cercetare, departamentul de tehnologia informaţiei şi comunicării, centrul de transfer tehnologic, departamentul de strategii şi proiecte de cercetare, o sală pentru concepţia şi realizarea practică a temelor de doctorat/post-doc, centrul de informare şi documentare. A treia parte, care este şi cea mai mare (peste 80% din spaţiul total), cuprinde laboratoare de cercetare tehnologice. Acestea sunt construite din module speciale, care să îndeplinească condiţiile tehnice optime pentru susţinerea cercetării propuse.
Rolul noii clădiri:
- pe lângă existenţa ei ca platformă personalizată activităţilor de cercetare de excelenţă cu facilităţi avansate ale instalaţiilor tehnologice şi ale laboratoarelor tehnologice dedicate deservirii mai multor laboratoare ştiinţifice la un loc;
- cât şi drept obiect de studiu, încorporând elemente tip faţadă activă energetic (ultimele două etaje având jumătate din suprafaţa vitrată formată din panouri fotovoltaice semitransparente), inteligenţă integrată şi management activ al consumurilor, sistemelor de securitate şi control acces.
Echipa de management
Director Proiect: Rector - Prof.univ.dr. Ion CUCUI
Coordonator Tehnic: Director tehnic ICSTM - Prof.univ.dr.ing. Valerica CIMPOCA
Responsabil Achiziţionare, recepţie, punere în funcţiune active corporale şi necorporale: Prof.univ.dr.ing. Nicolae OLARIU
Responsabil Financiar: Director economic - Ec. Nicoleta MANEA
Responsabil Departamentul construcţii, instalaţii – montaj: Ing. Ion ILIE
Echipa de implementare:
Administrator proiect - CS dr.ing. Dorin LET
Sef departament achizitii publice - Ec. Ionel GOGLEA
Sef secretariat tehnic - CS dr.ec. Geanina STANESCU
Sef logistica - CS dr.fiz. Ioana DULAMA