
- Instructor: Croitoru Gabriel
Multi EA 4000 este un echipament utilizat pentru determinarea conținutului de carbon (TC, TIC), sulf (TS) și clor (TCl) din probe solide sau paste vâscoase. Principiul de funcționare al aparatului se bazează pe arderea la temperaturi înalte (1000 – 1500 °C) și în flux de oxigen a probelor. Nucleul aparatului este cuptorul ce furnizează temperaturile înalte necesare descompunerii probelor (combustie de piroliză și oxidare).
Determinarea C și S:
Gazul rezultat în urma arderii ajunge la detectorul NDIR (Non-Dispersive InfraRed) care, în urma absorbției moleculare de CO2 /SO2 la lungimi de undă specifice, transmite semnalul spre sistemul de înregistrare și prelucrare a datelor.
Software-ul MultiWin trasează curba de ardere a probei. Aria acestei curbe este direct proporțională cu concentrația de element în probă.
Determinarea Cl:
Are la bază principiul colorimetriei: ionii de clor reacționează cu ionii de argint generați electrolitic rezultând clorura de argint.
Domenii de aplicație:
- managementul deșeurilor (determinarea C și S din deșeuri, Cl din carburanți sau înlocuitori);
- monitorizarea mediului (determinarea C și S din soluri, sedimente, produse vegetale);
- industria energetică (determinarea C și S din cărbune și cenușa reziduală);
- ingineria materialelor (determinarea C și S din materiale de construcții: ciment, ipsos, ceramică, sticlă etc.).
Domenii de măsurare:
– C: 0-100%
– S: 0-20%
– Cl: 0-20%